

Scurta descriere:
Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA s-a înființat în aprilie 2012, din pasiune pentru educația nonformală și implicarea tinerilor în viata comunitatii și urmareste să contribuie la consolidarea unei societăți responsabile și active sub aspect cultural, educațional, social și ecologic, prin inițierea, promovarea și implementarea unor măsuri de dezvoltare activă și durabilă a calității vieții.
În cei peste 8 ani de activitate am implementat peste 30 de proiecte finantate prin Tineret in Actiune sau Erasmus+, dar si diverse activitati si proiecte locale, naționale și internaționale, ADA fiind considerata de catre comunitatea bacauana drept una dintre cele mai active organizatii din Bacau.
Din 2014 organizam in fiecare an Festivalul educational Zilele Parcului Gheraiesti. Festivalul a început ca activitate de lobby pentru protejarea parcului de către autorități. In 2017 am fondat alaturi de alte 4 organizatii bacauane Federatia Tinerilor din Bacau si ne-am implicat in implementarea programului Bacau – Capitala Tineretului din Romania la nivel local. În 2018 am dezvoltat programul Satul European de Tineret, iar în septembrie 2019 am organizat primul Summit al Tinerilor din Mediul Rural. Pana in prezent am dezvoltat un parteneriat sustenabil cu autoritatile publice, dar și alte organizații, din țară și din afara țării, implicându-ne în dezvoltarea a mai multor strategii naționale, regionale, judetene si locale. De asemenea, suntem implicati in procesul de monitorizare al politicilor de tineret la nivel local, județean și național.
Asociația pentru Dezvoltare Activă are o experiență vastă în proiectele de incluziune socială, atât în ceea ce privește incluziunea efectivă a tinerilor, dar și dezvoltarea de politici publice care să sprijine dezvoltarea acestor tineri și care să abordeze strategic problemele și provocările cu care acești tineri se confruntă. În cadrul proiectelor implementate, Asociația pentru Dezvoltare Activă a implicat peste 1500 de tineri cu oportunități reduse, atât din România, cât și din afara țării: tineri din mediul rural, tineri romi, tineri cu dificultăți financiare, sociale și culturale, dar și tineri care se confruntă cu excluziunea și marginalizarea. De asemenea, Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA a fost parteneră în peste 50 de proiecte la nivel european și internațional, facilitând schimbul de bune practici la nivel internațional și dezvoltând oportunități de învățare, dezvoltare și mobilitate internațională pentru tinerii din județul Bacău.
Numele organizației: Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA
Județ: Bacau
Localitate: Bacau
Adresa fizică: str. Banca Nationala, nr. 42, Sc. C, Ap. 25
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 23/A/2012
Reprezentant legal: Victor Catalin Toma
Președintele organizației: Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA s-a înființat în aprilie 2012, din pasiune pentru educația nonformală și implicarea tinerilor în viata comunitatii și urmareste să contribuie la consolidarea unei societăți responsabile și active sub aspect cultural
Membrii Consiliului Director: Victor Cătălin TOMA, Ionuț Bogdan TOMOZII, Veronica TOTU