

Scurta descriere:
Asociația Organizaţia Caritas a Diecezei Satu Mare este un ONG înființat în anul 1990 care îşi desfăşoară activitatea pe raza județelor Satu Mare şi Maramureş. Pe baza Hotărârii de Guvern Nr. 795/2004 Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare devine organizație de utilitate publică. Organizația este înscrisă în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale pe baza Deciziei Nr. 52634/08.04.2019.
Misiunea organizaţiei este sprijinirea persoanelor aflate în nevoie, în spirit creştin, fără deosebire de naţionalitate, religie, rasă, sex sau convingeri politice, având în vedere principiile creştine catolice. Misiunea noastră derivă din misiunea Bisericii Romano-Catolice bazânduse pe doctrina socială a acesteia. Valorile în care credem și pe care le promovăm sunt iubirea, demnitatea umană, responsabilitatea, solidaritatea și egalitatea.
Scopul organizaţiei este îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor nevoiașe și expuse la situații de risc. În vederea realizării acestui scop elaborăm și implementăm servicii și programe sociale eficiente, flexibile. Munca noastră se bazează pe angajați și voluntari motivați, responsabili și pe parteneri locali, naționali și internaționali.
Organizația Caritas furnizează următoarele tipuri de servicii sociale: servicii sociale destinate copiilor și tinerilor, servicii sociale destinate persoanelor cu dizabilități, servicii sociale destinate persoanelor în vârstă, servicii de îngrijire la domiciliu, servicii sociale de suport și intervenție.
Obiectivele Organizaţiei Caritas a Diecezei Satu Mare sunt: îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor şi tinerilor şi capacitarea acestora pentru o viaţă adultă responsabilă şi autonomă; dezvoltarea capacităţii persoanelor cu dizabilităţi de a-şi valorifica potenţialul propriu; evitarea instituţionalizării vârstnicilor respectiv susţinerea familiilor acestora în îndeplinirea propriilor responsabilităţi; ameliorarea temporară a situaţiilor de sărăcie extremă şi sprijin în dobândirea abilităţilor sociale pentru a putea atinge un nivel de trai decent; întărirea solidarităţii sociale faţă de grupurile defavorizate.
În 2019 organizația a avut 25 de servicii sociale licențiate care au asigurat servicii sociale pentru 2.336 de beneficiari, din care 744 copii și tineri proveniți din medii defavorizate, 329 de persoane cu dizabilități, 782 vârstnici și 481 de persoane care au beneficiat de programele de sprijin și intervenție socială.
Numele organizației: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare
Județ: Satu Mare
Localitate: Satu Mare
Adresa fizică: 440061 Satu Mare, Str. Lükő Béla Nr. 15
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 144/11.06.1990
Reprezentant legal: Roman Ioan-Laurențiu
Președintele organizației: Ioan-Laurențiu Roman
Membrii Consiliului Director: Schönberger Eugen-Anton, Hankovszky Francisc, Roman Ioan-Laurențiu