

Scurta descriere:
Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială ASSOC s-a înființat în 1995, la Baia Mare, ca organizație dedicată susținerii persoanelor vulnerabile, iar la acel moment a fost printre primele organizații neguvernamentale din țară acreditată și licențiată ca furnizor de servicii sociale. ASSOC este printre furnizorii principali de servicii de asistență socială din Baia Mare și din restul județului, iar la nivel național a devenit un reper. Până să se ajungă la o asemenea vizibilitate s-au depășit mai multe greutăți și s-a făcut față unor provocări care au consolidat organizația și au întărit echipa. În prezent, ASSOC este printre cele mai active organizații naționale în domeniul economiei sociale și furnizării de servicii sociale, având ca obiectiv pe termen lung facilitarea accesului pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități, vârstnici, tineri care părăsesc sistemul de protecție a copilului, romi, familii monoparentale, vârstnici. Asociația și-a concentrat eforturile pe găsirea unor soluții de programe economice care să le permită persoanelor cu dizabilităţi să devină autonome și să nu fie dependente de serviciile sociale. Așa au apărut întreprinderile sociale, cum este Restaurantul Social ASSOC, în care și-au găsit locuri de muncă persoane cu dizabilități și care au devenit de referință. Pe lângă acestea, ASSOC administrează un Centru de zi pentru persoane cu dizabilităţi, precum și unul rezidențial – Centru Pinochio de la Cărbunari -, un Centru de Evaluare şi Dezvoltare a Abilităţilor de Muncă (CEDAM), dedicat evaluării persoanelor cu dizabilităţi în vederea integrării sociale şi în piaţa muncii şi multe alte activităţi cu caracter social și Centrul Viața, destinat informării, consilierii și terapiei copiiilor cu nevoi speciale. De asemenea, începând din acest an ASSOC a licențiat și un serviciu social dedicat îngrijirii la domiciliu a persoanelor vârstnice. Reforma sistemelor sociale, inovaţia socială și dezvoltarea de proiecte sociale reprezintă coloana vertebrală a asociației, iar, cei 25 de ani de activitate, ne-au întărit convingerea că sustenabilitatea sistemului social depinde de promovarea acestora.
Numele organizației: ASSOC Asociația Profesională Neguvernamentală de Asistență Socială
Județ: Maramures
Localitate: Baia Mare
Adresa fizică: str. Lascăr Pană (fostă Rachetei) 3
Număr înregistrare în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor: 1049/A/1995
Reprezentant legal: Florian Valeriu Sălăjeanu
Președintele organizației: Florian Valeriu Sălăjeanu
Membrii Consiliului Director: Florian Valeriu Sălăjeanu, Bianca Pricop Sălăgean, Florentina Seling